Zece teze asupra proliferarii Egocratilor – Fredy Perlman (1977)

Zece teze asupra proliferarii Egocratilor – Fredy Perlman (1977)

I

Egocratul – Mao, Stalin, Hitler, Kim Ii Sung – nu este un accident sau o aberatie sau o erupere a irationalului; este personificarea relatiilor actualei ordini sociale

II

Egocratul este initial un idivid ca oricare: mut si lipsit de putere in aceasta societate lipsita de comunitate sau comunicare, victimizat de spectacol, ‘’neintreruptul discurs al puterii existente despre sine, monologul ei laudaros, auto-portretul puterii in epoca managementului totalitar al conditiilor existente.’’ (Debord). Dezgustat de spectacol, el viseaza la o ‘’fiinta umana eliberata, o fiinta care este si fiinta sociala si un Gemeinwesen.’’ (Camatte). Daca dorintele vor fi puse in practica: la locul de munca, pe strada, in orice moment in care spectacularul ii fura din umanitate, el va devein un rebel..

III

Egocratul nu isi exprima nepuinta de a construe o comunitate si comunicare in practica; ea transforma asta intr-un Gand. Inarmat cu Gandul sau, el este in continuare mut si fara putere, dar nu mai este ca oricare: el este Constient, el poseda Ideea.  Pentru a-si confirma diferentierea fata de multime, el se asigura ca nu se minte singur, trebuie sa fie vazut ca fiind altfel de catre ceilallti – ceilalti care confirma ca este intr-adevar posesorul Gandului.

IV

Egocratul gaseste ‘’comunitate’’ si ‘’comunicare’’, nu distrugand elementele spectacular pe care le intalneste ci inconjurandu-se de indivizi de genul sau, alte Ego-uri, care-si reflecta Gandul de Aur unui altuia si isi confirma validitatea posesorilor sai. Oamenii Alesi. In acest moment, pentru ca Gandul, daca este sa ramana de aur, atunci este necesar sa ramana la fel: neschimbat si necompromitator; critica si reviziunile sunt sinonime cu tradarea, ‘’Asadar nu poate exista decat ca o polemica cu realitatea. Refuza tot. Poate supravietui doar inghetand, doar devenind din ce in ce mai totalitar.’’ (Camatte). Asadar, pentru a putea continua sa reflecte si sa confirme Gandul, individual trebuie sa se opreasca din gandit.

V

Scopul initial al ‘’fiintei umane eliberate,’’ este pierdut in practica atunci cand este relationat cu constiinta Egocrata, deoarece ‘’consiinta devine ea insasi un tel si se bazeaza pe ea insasi in organizatia care s-a prefacut pentru a dobandi telul propus’’ (Camatte). Grupul admiratorilor mutuali isi prepara un program si un loc de intalnire; el devine o institutie. Organizatia, care poate lua forma unei celule bolsevice sau a uneia naziste, un club de lectura socialist, sau un grup de afinitate anarchist, acest lucru depinzand de circumstantele locale si preferintele individuale, ‘’devine un teren favorabil  pentru o informal dominatie a propagandistilor si a aparatorilor propriei ideologii, specialistii care sunt in general mult mai mediocri cu cat activitatea lor intelectuala consta in repetarea unor adevaruri definitive. Respectul ideologic pentru unanimitatea deciziei a fost per total favorabil autoritatii necontrolate, inauntrul organizatiei, a specialistilor in libertate’’ (a scris Debord in descrierea sa a organizatiilor anarhiste). Respingand ideologic conducerea spectacular, organizatiile specialistilor in libertate reproduce relatiile spectaculare in practicile sale interioare.

VI

Organizatia care intruchipeaza Gandul isi indreapta ochii catre lume, pentru ca ‘’proiectul acestei constiinte este sa inrameze realitatea in conceptului sau.’’(Camatte). Grupul devine militant.  Are ca scop raspandirea in interiorul societatii relatiile pe care el le are in interiorul sau, una dintre variante putand arata ca in urmatorul exemplu: ‘’In interiorul partidului, nu trebuie sa ramana nimeni in urma atunci cand conducerea ordona un ‘’mars inainte’’, nimeni sa nu se intoarca la dreapta atunci cand ordinul este la ‘’stanga’’.(un lider revolutionar citat de M. Velli.) In acest punct specific, continutul Gandului este atat de irrelevant in ceea ce priveste practica ca si geografia Parasidusului crestin, pentru ca telul este redus la minim: serveste ca justificare a practicilor represive si ca un instrument de santaj. (Exemple: ‘’Devierea de la ideologia socialista, oricat de putin, inseamna intarirea ideologiei burgheze.’’ Lenin, citat de M. Velli; ‘’Atunci cand ‘libertarienii’ in mod scandalos isi bat joc de altii, pun in discutie maturitatea si daruirea fata de schimbarea sociala’’ un ‘’anarhist’’ intr-o scrisoare catre The Fifth Estate.)

VII

Organizatia militanta se extinde prin conversie si manipulare. Conversia este tehnica bolsevismului si al anarhismului misionar: misiunea explicita a militantului este sa introduca constiinta in interiorul clasei muncitoare(Lenin), ‘’ideile noastre sa ajunga la oamenii muncii’’ (un ‘’anarhist’’ in ‘’The Red Menace’’, Toronto). Dar misiunea speciala a militantului, si scopul practice al activitatii sale, este sa afecteze activitatea muncitorilor, nu gandurile lor. Conversia este una de success daca muncitorii, oricare ar fi ideile lor, incep sa plateasca bani luna de luna si daca se supun chemarilor la actiune ale organizatiei (greve, demonstratii, etc.).  Scopul explicit al Egocratului este sa stabileasca propria (si a propriei organizatii) hegemonie asupra unui numar mare de indivizi, sa devina liderul unei mase de urmaritori. Acest tel devine cinic explicit atunci cand militantii sunt nazistii sau stalinistii (sau o combinative intre cele doua cum ar fi Partidul Muncii al Statelor Unite).  Conversia deschide drumul manipularii, minciunii sfruntate. Specific acestui model, recrutarea sustinatorilor este un tel explicit iar Ideea inceteaza in a mai fi o stea fixa, perfecta si de neatacat; Ideea devine o biata unealta spre drumul spre un tel explicit; ceea ce recrutii trebuie sa urmareasca este Ideea cea buna; Ideea devine un colaj cinic construit bazat pe fricile si chestiile pe care potentialii recruti le au; promisiunea maxima este anihilarea tapilor ispasiori: ‘’contra-revolutionarilor’’, ‘’anarhistilor’’, ‘’agentilor CIA’’,’’evreilor’’, etc.  Diferenta dintre manipulatori si misionari este una teoretica; in practica ei sunt contemporani in competitia pentru acelasi scop social si ei isi imprumuta tehnicile.

VIII

Pentru a putea propaga Ideea, pentru a converti si manipula, Egocratul are nevoie de instrumente, media, mai precis, exact acele instrumente media pe care le foloseste societatea spectacolului in profunzime. Una dintre justificarile pentru a schimba felul in care este folosita media este urmatoarea: ‘’Media este un monopol al claselor conducatoarea care le foloseste pentru propriul folos. Dar structurile ei raman ‘’fundamental egalitare’’, si este o datorie revolutionara sa scoatem in evident potentialul continut de ea dar care este momentan pervertit de catre ordinea capitalista. Intr-un cuvant, sa le eliberam…’’ (o pozitie parafrazata de Baudrillard.) Respingerea initiala a spectacolului, dorinta de a se afla intr-o comunitate si de comunicare, a fost inlocuita de dorinta de a avea puterea asupra insasi instrumentelor care anihileaza comunitatea si comunicarea. Ezitarea sau crizele subite de critica sunt date la o parte de santajul organizational: “Leninistii vor castiga daca noi nu acceptam responsabilitatea de a lupta si de a castiga….’’ (‘’The Red Menace’’. Un Stalinist ar spune, ‘’Trotskystii vor castiga…,’’ etc.).  Incepand din acest moment, orice este permis; toate modalitatile sunt bune daca servesc indeplinirii telului propus; si ca o limita absurd, chiar si promotiile si reclamele, activitatea si limbajul a insasi Capitalului, devin justificate de scopul revolutionar:’’Ne concentram masiv pe distributie si promotie… Munca noastra promotionala este variata si costisitoare. Include reclama masiva, vanzari promotionale, cataloage, masute pe care le inchiriem la diferite targuri pe tot cuprinsul tarii, etc. Toate astea costa o cantitate foarte mare de energie si de bani, care ese acoperita de banii generati din vanzarile de carte.’’ (Un ‘’om de afaceri anarhist’’ intr-o scrisoare catre The Fifth Estate.)  Este acest om de afaceri anarhist un exemplu absurd pentru ca este atat de ridicol exagerat sau el este un exemplu solid si continuat mod in traditia ortodoxa a militantei organizate? “Marile banci sunt ‘aparate de stat’ pe care vom fi nevoiti sa le introducem in socialism, si pe care le vom lua gata facute de la capitalism; scopul nostrum este sa luam inapoi, sa refacem ideea care a fost mutilate de capitalism, sa o facem si mai mare, mai democratic, chiar si mai cuprinzatoare….” (Lenin, citat de M. Velli.)

IX

Pentru Egocrat, media este doar un mod; scopul este hegemonia, puterea, si puterea politiei secrete. “Piloti invizibili in centrul furtunii populare, trebuie sa o directionam, nu in mod vizibil, dar cu dictatura colectiva a tuturor aliatilor. O dictatura fara emblem, fara titlu, fara un drept oficial, dar mult mai puternica pentru ca nu va avea nimic in comun cu aparentele puterii.” (Bakunin citat de Debord) Dictatura colectiva devine repejor regula unui singur Egocrat pentru ca “daca birocratii luati impreuna decid toate lucrurile, coeziunea propriei lor clase poate fi asigurata doar prin concentrarea puterii lor teroriste intr-o singura persoana.”(Debord).  Odata asigurat succestul afacerilor Egocratului, stabilirea ‘’dictaturii fara un titlu official”, comunicarea nu este numai absenta social; orice incercare locala este in mod deliberat lichidata de politie. Acesta situatie nu este o “deformare” ale “telurilor originale”; este deja prevazut in moduri, in instrumentele ‘’fundamental egalitariane’’ folosite in victorie. “Ceea ce caracterizeaza mass-media este faptul ca ei sunt anti-mediatori, insensibili, faptul ca ei produc non-comunicarea… Televiziunea, doar prin simpla prezenta, este control social acasa. Nu este necesar sa ne imaginam acest control ca fiind periscopul prin care regimul spioneaza viata privata a fiecaruia, pentru ca televiziunea este deja mult mai buna decat atat: se asigura ca oamenii nu isi vor mai vorbi unui altuia, ca sunt definitiv izolati in fata unor dispozitii fara raspuns.’’ (Baudrillard)

X

Proiectul Egocratul este superflu. Modul de productie capitalist si de comunicare deja reduce fiintele umane la simpli spectatori muti si fara putere, victime pasive supuse in mod continuu la “monologul auto-ridicator in slavi” al puterii actuale. Revolutia anti-totalitara cere, nu un alt mediu, ci lichidarea tuturor formelor media, “lichidarea intregii structuri prezente, functionale cat si tehnice, ale modulilor in care ea opereaza sa spunem asa, peste tot pe unde este reflectata forma lor de organizare sociala. La o limita, in mod evident, chiar conceptual ade mediu este cel care dispare si care trebuie sa dispara: cuvantul schimbat, schimbarea reciproca si simbolica, neaga ideea si functia unui mediu, a unui intermediar… Reciprocitatea vine din distrugerea acelui mediu.’’ (Baudrillard)

Fredy Perlman 1977

References

• Jean Baudrillard, Pour une critique de l’economie politique du signe (Paris,

Gallimard, 1972)

• Jacques Camatte, The Wandering of Humanity (Detroit, Black & Red,

1975)

• Guy Debord, Society of the Spectacle (Detroit, Black & Red, 1970; 1977)

• Claude Lefort, Un Homme en Trop: Reflexions sur “L’Archipel de Goulag,”

Paris, Seuil, l976

• Michael Velli, Manual for Revolutionary Leaders (Detroit, Black & Red,

1972),