duminică, 11 decembrie 2016

Sper ca un numar infinit de bombe sa explodeze impotriva cetatenilor

“Inchisorile umane au fost create sa ii conditioneze pe cei a caror impulsuri, reactii si instincte i-au facut sa fie incapabili sa traiasca in societate intr-un mod pasnic. Sistemul tehnologic joaca un rol esential in structura penitenciarului. Ar fi existat mult mai multe evadari daca nu erau camere de securitate, detectoare de miscare, drone, garduri electrice, etc. Cineva ar putea concluziona foarte rapid ca obiectul criticii nu ar trebui sa fie inchisoarea propriu zisa, ci corporatiile tehnologice gigante care se asigura ca inchisoarea este intr-adevar o institutie ce pedepseste, destinata celor care sunt periculosi sistemului. Viata civilizata, sedentarismul, sa traiesti cu un numar anormal de necunoscuti ingramaditi in oras, frustrarile, nevoile superficiale, tendinta de a urca pe scara sociala, “stresul”, mancarea nesanatoasa ce otraveste sangele, si multe alte lucruri care merita o reactie. Multe persoane manifesta aceasta reactie prin ignorarea structurilor legale si cauta activitati ilegale. Dar asta se rasfrange asupra cauzalitatii, a actiona / reactiona. Daca traiesti in civilizatie, nu exista niciun dubiu ca vei fi afectat de acest mod de viata. Chiar daca trebuie sa spunem ca pana si noi detestam inchisorile umane, locul fizic chiar si persoanele dominante ce lucreaza acolo si prizonierii problema. Sunt niste locuri oribile.”
Interviu cu Wild Reactions
Octombrie 2015
Eco-extremistii ar spune verzi si uscate pentru mintile tulburate si salbatice a celor care au incetat sa mai creada in basmele revolutiei. Semintele plantate in mintea invidualistilor care detesta masele, care tanjesc sa vada totul in flacari…aceia care planteaza teroare cu scopul de a acumula experiente si pentru a iesi mai puternici. Strigatul salbaticiei si a inexplicabilului ii atrage doar pe cei care au urechi sa auda. Aceasta este, aceia care nu au nicio problema sa atace o tinta fara atasament fata de ranirea sclavilor complacuti care se intampla sa fie in calea nediscriminatoare a teroristului individualist. Aceasta persoana este un pradator natural. Dupa ce isi asasineaza propriul ego ‘’vestic’’, propria moralitate crestin-umanista, are calea curatata de obstacole pentru a se bucura fiecare de actiunile sale. Aceasta este, urmata de atac, si transformare intr-un animal in cautarea prazii. Aceasta epoca moderna este plina de sentimente umaniste si de o moralitate sufocanta ca o vomare indusa. Este o rusine ca aceasta boala a ajuns sa infesteze mintile celor care “ataca” sistemul. Ei plaseaza bombe, incendiaza, si se bucura de distrugere, dar cand lucrurile scapa de sub control, isi apleaca capul in rusine si se comporta de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Curajul lor este ipocrit. Ei critica pozitia noastra care sustine atacurile aleatorii si selective. Noi, eco-extremistii suntem onesti, nu ne simtim rusinati de denumirea de “teroristi”. Noi suntem provocatori si nu luam in seama valorile morale ale “revolutionarilor”. Si nu avem remuscari cand aruncam in aer oameni care se afla langa tinta noastra personala. Nici pe de-aproape! In aceasta era moderna, ar parea ca multi anarhisti (dar nu toti) ias din bisericile fizice si virtuale, aceia care se indreapta catre eco-extremism, sau cei care au o afinitate pentru ITS Mafia; o mafie care s-a extins peste America, cu aliati feroce in Europa si Asia. Se pare ca e un pacat pana sa ne fie pronuntat si numele. Pentru indivizii care se afla in aceasta situatie, le spunem, ascundeti-va, formati societati secrete, nu lasati Inchizitionistii Anarhisti sa va captureze, atacati! Sigur, sunt cativa care sunt ascunsi, dar altii nu sunt. Si aici in polemica provocata de cuvintele si faptele eco-extremistilor, alta persoana intra… De abia in 27 noiembrie, pe site-ul “superstar” Contrainfo, a fost publicat un comunicat al prizonierului ‘’scandalos’’ Kevin Garrido, recent intemnitat in Inchisoarea 1 in Santiago, Chile. Vreme de ceva timp am citit scrisorile sale din inchisoare iar complicitatea lui s-a simtit putin simbiotica, incat in scrisoarea din 9 aprilie a scris: “Acelor critici, judecatori fara ciocanel care judeca si critica pe aceia care intra in biserica, le transmit ura mea infinita. De aici si nu din anonimat sustin ca ei sunt inamicii mei. Ei sunt la fel ca cei care au stat si au judecat (daca nu la fel) impotriva celor care au plantat explozibil intr-o casa din cartierul La Reina in 2011 ( care din pacate nu a explodat), si a amenintat ca va arunca in aer o scoala. La fel si aceia care au judecat actiunile din Macul con Grecia in 2013, unde au aruncat cocktail-uri Molotov spre autobuzul Transantiago care a trecut peste baricada lor si unde oamenii din autobuz au fost “afectati” de focul razbunator si frumos. Ei sunt la fel de idioti ca si cei care sustin ca sunt “Macul Blockade” care se cearta ca aceia care au atacat autobuzul nu au fost realii asediatori, ha! Normal ca un numar de mizerabili din universitati au criticat. Ei sunt aceiasi cu cei care critica/ au criticat (chiar si din alte parti ale lumii) bomba din Metro Military School in 2014, unde multi trecatori au fost raniti si o femeie a “suferit” amputarea degetelor; si cateva luni mai tarziu isi etala mana mutilata la televizor. Ei sunt aceiasi cu acei judecatori care au plans pentru mortile acelora care au incendiat o banca in timpul unei demonstratii in Grecia, care a rezultat intr-o banca redusa la cenusa impreuna cu trei angajati inauntru. Am putea continua sa dam o mie de alte exemple. Nu dau doi bani pe toti acei judecatori fara ciocanel. Ma astept de la cetatenii comuni ca un infinit numar de bombe sa explodeze pe langa ei, de cand “viata cetatenilor murdari nu este gasita doar in baraci”. Eu sunt impotriva civilizatiei si in cetateni/ umanitate gasesc cea mai civilizata tinta (incluzandu-ma si pe mine). Acestia sunt cei care se agata de progres si care se dedica sa distruga neatinsul, , totul pentru murdaria si plasticul dezgustator numit bani.” Atat de mare a fost afinitatea noastra asupra acestui pasaj incat am inclus cuvintele lui Garrido ca si incheiere a polemicii noastre, “Raspunsul nostru este ca si un cutremur, vine mai devreme sau mai tarziu”, in luna iunie a acestui an. Dar acest comunicat recent (care il prezentam din nou mai jos) ne-a prezentat cu o surpriza placuta nu numai prin ce spune, dar si prin contextul in care dezvoltarea s-a produs. Kevin, inca in inchisoare, este acuzat de trei atacuri cu bombe. Urmeaza sa faca 30 de ani de inchisoare, cu o grupare anarhista care doreste sa “raspunda” intr-un mod “decent”. El incheie comunicatul sau furtunos: “Pentru Imorali si indiscriminatori! Traiasca Teroarea, expliziile, si focul! Moarte civilizatiei si intregului progres uman! Aceasta retorica nu doar ca a avut un impact asupra celora care sunt familiarizati cu acest caz particular, dar si asupra acelor grupari anarhiste care au simtit ca discutiile lor asupra ideii Atacului fara Discriminare s-a oprit o data ce au incheiat publicatiile ITS si alte communicate eco-extremiste pe blogurile lor si site-uri, HA! Cuvintele lui Kevin Garrido se imprima in mintea traditionalista a celor care au urlat la cele patru curente, la oricine a putut auzi, “atacurile nediscriminatoare ale eco-extremistilor sunt pentru psihopati!” Cuvintele lui au distrus ideile stabilite a celor care se supune ca pretind ca se opun la tot ce este fixat. Ei fac ca ochii acelor “revolutionari” bine intentionati sa se mareasca atunci cand ii citesc. Din acest motiv il apreciem pe Kevin Garrido chiar si in situatia lui de prizonier. Cu atatea lucruri impotriva lui, a avut curajul sa se exprime fara frica de razbunare. Si-a confruntat consecintele actiunilor sale asa cum sunt, confruntandu-si inamicul. Tot timpul scuipand in fata prizonierilor!
Foc, praf de pusca si gloante impotriva civilizatiei! In inchisoare, pe strazi, in paduri, in jungla, in desert, si munti, RAZBOI! ME(Maldicion Eco-Extremista) ***
Textul neimblanzitului Kevin Garrido din Inchisoarea 1 Santiago Noiembrie 27, 2016
Scriu tarziu in noapte, cel putin pentru mine avand in vedere ca zi de zi ma trezesc la 7:30 dupa un somn agitat sa vad betonul gri si portile mari si gri de securitate. Chiar si asa este cel mai bun timp pentru a scrie ceea ce simt. Doar incerc sa aud prizonierul care “il slaveste pe Dumnezeu”, o muzica ce nu imi place, dar nu ma deranjeaza, si un sunet care il detest si am fost nevoit sa il aud atat de des: trantitura obosita de metal. Am fost in izolare sapte luni in Inchisoarea de Maxima Securitate. Prin petitia mea, acum cinci luni am fost transferat la Inchisoarea 1 Santiago dupa audieri lungi si scarboase unde am fost plasat in Unitatea 16 pentru incarcerari repetate, doar ca sa fiu transferat la Unitatea 25 (tot pentru incarcerari repetate) dupa cateva incidente. Aici ma aflu in prezent pana cand alta problema sa va ivi, care va face gardienii sa ma mute in alta unitate. Sunt in captivitate de aproape un an, iar mintea si corpul meu sunt neadaptate sever in aceasta realitate, intemnitat in subteran. Pentru aceia care nu au experimentat acest lucru pe pielea lor, este imposibil de imaginat. Am simtit atata singuratate vreme de atat de multe luni incat inima mea inchisa s-a obisnuit cu amenintarea constanta a bisturiului din spatele ei. Nimic nu va sterge cicatricile care vor fi prezente pentru tot restul vietii mele. Ele vor fi acolo cand voi imbratisa moartea razbunandu-se pe tot ce mi-au facut mie si alor mei. Acesti gardieni un vor decat sa creeze ura si senzatia energica de razbunare, acesti lasi care detin cheile “libertatii”, cu toti judecatorii si procurorii care decid viata unuia? Care poate fi rezultatul avocatilor care incearca sa te “apere” si totodata sa fie nevoiti sa se intoarca imprejur constant pentru ca un zid este tot timpul in calea ta? Nu ar fi mai bine sa se adapteze la sistemul inchisorii? Nu ar fi mai bine sa evitam problemele si sa ne inghitim mandria si sa acceptam deciziile judiciare? Nu ar trebui sa te lasi intimidat de prizonieri si gardieni care sunt tot os si piele ca si tine? NU! Asta nu se intampla in cazul meu. Legile Puterii si inchisorii nu sunt ceea ce vreau si voi face tot ce pot duce pana la final. Sunt intr-o unitate in care, nu este ca la prima ofensa a 33/34/35 si 11, exista o realitate, a omoari sau fi omorat, chiar daca detest existenta proprie umana la fel de mult ca aceia care o reproduc. Aceasta este o unitate unde minim cinci prizonieri sunt ucisi de catre alti prizonieri. Aceasta este o unitate care in permanenta este asaltata de gardieni si politisti din fortele speciale, o unitate controlata de catre prizonieri si nu de autoritati. Am vazut prizonieri injunghiati, opariti cu apa fiarta, si prizonieri batuti pe trepte intunecate peste care trebuie sa treaca in drumul lor catre celula. Am vazut un prizonier coborand scarile calm intr-o dimineata iar altul a bagat un cutit in gatul lui. Am vazut cum gardienii bat prizonieri pana cand se plictisesc, fara sa poata face nimeni nimic. Imi amintesc ca am fost in aceiasi situatie cu acei prizonieri. Camerele de “securitate” nu opresc nimic. Nu este placut sa vezi prizonieri omorandu-se unul pe celalalt, stiind ca toti suntem in aceiasi situatie. Noi toti dormim in acelasi loc, toti mancam acelasi lucru, cu totii ”impartim” aceiasi curte. Totusi nu intra in preferintele mele sa folosesc o teava doar ca “luptele corecte” nu exista aici. Aceasta unitate are 200 de prizonieri in aceiasi curte, iar tu nu poti fi in termeni buni cu fiecare, indiferent ce spun. Aici nu este o problema de a fi incarcerat si odihnit, nu. Nu sunt incarcerat pentru o “gluma”. Am castigat respectul pe care il am acum in preajma prizonierilor pentru ca asta am decis. Nimic din aceasta cautare a “consolarii” in aceasta biserica de aici. Nici nu voi fi submisiv nimanui. Sper ca intregul paragraf sa iti ofere o imagine clara de cum este inchisoarea si la ce fac fata. Este ceea ce fiecare prizonier traieste oriunde. Curajul meu nu se disipa total iar razboiul continua… Au constrans trupurile “fratilor si surorilor” mele in custi similare cu cea din care imi scriu ura si mandria pe aceasta hartie. Si cu acest lucru au crezut ca ma pot intimida. Scuip o flegma dezgustatoare in fata puterii, si declar razboi ultimei consecinte care a fost si este raspunsul meu furios. M-au cercetat, mi-au urmarit pasii si au fost capabil sa ma vaneze cu arme… Mi-au aratat fata la televizor si in ziare pentru defaimare cu o gramada de prostii negandite. M-au clasificat pe nedrept ca si anarhist si au crezut ca inainte sa apara masa de politisti am sa imi aplec capul si nu am sa raspund. M-au tinut intr-una din celulele lor de interogare pentru sase ore ca sa asculte cuvintele dezgustatoare pe care procurorul le scuipa din gura lui. Judecatorii si procurorii sperau sa vada fete triste cand m-au amenintat pe mine si pe camarazii mei cu multi ani de puscarie, dar nu s-au asteptat ca noi sa radem si sa ii insultam in fata. Mi-au pus catuse stranse pentru douazeci si unu de ore si prin durere am continuat sa invart un pix in mana. Scopul lor era sa ma distruga pe mine intr-o inchisoare de maxima securitate si in celulele de izolare, dar nu mi-au slabit nici macar un gand sau idee. Am continuat sa fiu ferm in ceea ce cred si ce vreau pentru aceasta lume civilizata revoltatoare si de un progresivism dezgustator. Distrugerea si libertatea sunt ca un vulcan in mine. Acum vreo doua saptamani (11 Noiembrie) am avut o audiere cu privire la acuzatii suplimentare de care ar dori sa ma acuze, legate de un nou atac cu bomba. Deci pana in punctul acesta, am fost acuzat de: un atac cu bomba impotriva corporatiei Chilectra pe Avenida El Parron (cea mai noua acuzatie), un atac cu explozibil asupra Academiei de Politie din San Bernardo, si posesie de material explozibil si arme mortale. Acestea insumeaza o pedeapsa de 38 de ani in inchisoare. (ceea ce si biroul procurorului a cerut). In multe ocazii am afirmat ca nu regret nimic din ce am facut, si afirm si aici de asemenea. Aceasta declaratie nu poate fi stearsa. Nu joc rolul “victimei”, nici miile de pagini ale procurorului care le plimba pe la audieri ca sa ma intimideze. Timpul este timp, libertatea mea va fi obtinuta legal sau ilegal. Sciu asta clar si ferm. Nu voi suprima in memoria mea suturile si pumnii destinate politistilor si fetelor lor urate de lasitate, zilele mele si noptile alergand cu focul in mana spre autoritati, alarmele declansate la unison in timp ce cladirile ardeau din temelii, cetatenii alergand si tipand terifiati in timp ce un autobuz ardea in noapte. Noaptea in care orasul rezona cu o explozie si splendoarea acestui lucru imprastia teroare. Nu voi uita nicio data politia alergand pentru adapost in fata unei ploi de gloante si nici cotitura frumoasa a pistolului de 40 de milimetri… “In vremuri dificile nu vom abandona nicio data lupta. Cainele poate latra in jurul nostru, dar respiratia lor nu ne va atinge nicio data. Ne uitam unul la celalalt, ne acceptam unul pe celalalt in deciziile noastre, verificam sa vedem daca avem armele incarcate, si ne-am intrebat ura noastra si ne-am spus, “Hai sa mergem inca o data, de data aceasta pana la final…”. Catre fratii si surorile mele: Joaquin, Manuel si Amaru, toata puterea mea si energia catre voi. Fara predare in fata zidurilor blestemate, nici inafara lor. Natalia: ce bucurie am avut cand am aflat ca nu mai esti sub o tona de ciment. Ai grija de tine oriunde ai fi, sora mea mai mica. Inchisoarea nu este pentru totdeauna. O imbratisare calduroasa pentru fiecare prizonier de razboi si evadat. Teroristilor de la ITS si Nihilist Destroyers, catre Anarchists of Praxis, fiecarei celule de incendiere si luptatorilor din sudul tarii care se opun avansarii civilizatiei: un salut calduros. Pentru Imoralitate si indiscriminare!
Traiasca teroarea, explozia, si focul!
Moarte civilizatiei si progresului uman!
Kevin Garrido Fernandez
Prizonier de razboi. Inchisoarea 1 Santiago/ Unitatea 25. Santiago de Chile