(acesteseu a fost publicat pentru prima oară în War Comentary-ForAnarchism, la mijlocul lui martie 1944)
Societatea existentă în vest nu se diferenţiază prin nici o
privinţa atât de profund faţă de societăţile timpurii, fie din
Europa sau din Vest, aşa cum o face prin concepţia asupra noţiunii
de timp. Pentru vechii chinezi şi greci, pentru păstorii arabi sau
ţăranii mexicani de astăzi, timpul este reprezentat de procesele
ciclice ale naturii, de succesiunea zilelor si nopţilor, de trecerea
de la un anotimp la altul. Nomazii şi fermierii au măsurat, şi
încă măsoară ziua de la răsărit până la apus iar anul în
funcţie de perioada însămânţărilor şi a culegerii recoltei, de
căderea frunzelor şi topirea gheţii pe râuri şi lacuri.
Fermierul muncea în concordanţă cu forţele naturii, meşteşugarul
muncea atât timp cât credea el că este necesar pentru a-şi
perfecţiona produsul. Timpul era privit ca un proces natural şi
oamenii nu erau interesaţi de măsurarea lui cu exactitate. Din
acest motiv, civilizaţii foarte dezvoltate în alte privinţe aveau
totuşi cele mai primitive metode pentru a măsura scurgerea
timpului: clepsidra cu nisip sau apă, cadranul solar, nefolositor în
zilele întunecate, şi lumânarea sau lampa, a căror rest ne-ars de
ceară sau ulei indica orele. Toate aceste dispozitive erau
aproximative şi inexacte şi deseori deveneau imprevizibile din
cauza vremii sau a lenei supraveghetorului. Nicăieri în lumea veche
sau medievală nu a existat mai mult de o mică minoritate de oameni
preocupaţi de măsurarea timpului în termenii unei precizii
matematice.
Cu toate acestea, omul modern din Vest trăieşte într-o lume care
funcţionează în conformitate cu simbolurile mecanice şi
matematice ale timpului măsurat de ceas. Ceasul îi dictează
mişcările şi îi inhibă acţiunile. Ceasul transformă timpul
dintr-un proces al naturii într-o marfa ce poate fi măsurată,
cumpărată si vândută precum săpunul şi stafidele. Şi pentru că
fără nişte mijloace de măsurare exactă a timpului, capitalismul
industrial nu s-ar fi putut dezvolta şi nu ar fi putut să continue
să exploateze muncitorii, ceasul reprezintă un element de tiranie
mecanică în viaţa oamenilor moderni, mai puternic decât orice
exploatator individual uman sau orice altă maşinărie. Este
important să urmărim procesul istoric prin care ceasul a influenţat
dezvoltarea socială a civilizaţiei europene moderne.
Este un fapt frecvent în istorie ca o cultură sau civilizaţie să
dezvolte un dispozitiv care mai târziu va fi folosit pentru
distrugerea sa. Vechii chinezi, de exemplu au inventat praful de
puşcă, care a fost dezvoltat de experţii militari din Vest, şi în
cele din urmă a dus la distrugerea civilizaţiei chineze de către
puternicii explozibili ai războiului. În mod similar, realizarea
supremă a ingeniozităţii meşteşugarilor din oraşele medievale
ale Europei, a fost inventarea ceasului mecanic, care prin schimbarea
radicală a conceptului de timp, a asistat creşterea capitalismului
exploatator şi distrugerea culturii medievale.
Prin tradiţie, ceasul a apărut în secolul al XI-lea, sub forma
unui mecanism ce făcea clopotele să bată la intervale regulate de
timp în mânăstiri, care prin viaţa strictă pe care le-o impunea
locatarilor, erau echivalentul social din Evul Mediu al fabricilor
din ziua de azi. Totuşi, primul ceas autentic a apărut în secolul
al XIII-lea şi abia în secolul al XIV-lea ceasurile au devenit
ornamente obişnuite pentru clădirile publice din oraşele
Germaniei.
Aceste ceasuri timpurii, ce funcţionau pe bază de greutăţi nu
erau foarte precise, şi abia în secolul al XVI-lea a fost obţinută
o precizie remarcabilă. În Anglia spre exemplu, ceasul de la
Hampton Court, fabricat în 1540, este considerat a fi primul ceas
precis din ţară. Însă chiar şi precizia ceasurilor din secolul
al XVI-lea este relativă, deoarece erau dotate doar cu ace ce
indicau ora. Ideea de a măsura timpul în minute şi secunde a fost
preocuparea matematicienilor timpurii încă din secolul al XIV-lea,
dar abia inventarea pendulului în 1657 a oferit destulă precizie
pentru adăugarea minutarului, iar secundarul nu a fost adăugat până
în secolul al XVIII-lea. Trebuie avut în vedere că aceste două
secole au fost cele în care capitalismul s-a răspândit în
asemenea grad, încât a fost capabil să profite de revoluţia
industrială a tehnologiei pentru a-şi impune dominaţia asupra
societăţii.
Aşa cum a evidenţiat Lewis Mumford, ceasul reprezintă maşina-cheie
a erei maşinăriei, atât pentru influenţa pe care o are asupra
tehnologiei, cât şi pentru influenţa asupra obiceiurilor
oamenilor. Din punct de vedere tehnologic, ceasul a fost prima
maşinărie cu adevărat automată care a devenit importantă în
viaţa oamenilor. Înainte de această invenţie, maşinăriile
obişnuite erau de aşa natură încât funcţionarea lor depindea de
o forţă externă şi nesigură, precum forţa musculară a
oamenilor sau animalelor, a apei sau a vântului. Este adevărat că
grecii inventaseră o serie de maşini automate primitive, dar
acestea erau folosite, precum motorul cu aburi a lui Hero, pentru a
obţine efecte „supranaturale” în temple sau pentru
amuzamentul tiranilor oraşelor Levantine. Însă ceasul a fost prima
maşinărie automată ce a obţinut o importanţă publică şi o
funcţie în societate. Fabricarea ceasurilor a devenit industria din
care oamenii au învăţat elementele fabricării maşinăriilor şi
au obţinut îndemânarea tehnologiei necesară producerii
maşinăriilor complicate ale revoluţiei industriale.
Ceasul a avut o influenţă mult mai radicală asupra societăţii
decât orice altă maşinărie ducând la regularizarea şi
înregimentarea vieţii necesare pentru obţinerea cu rezultate
maxime a unui sistem industrial exploatator. Ceasul a oferit
mijloacele prin care timpul -un concept atât de evaziv - încât
nici o filozofie nu i-a stabilit încă natura-poate fi măsurat în
mod concret prin formele mai tangibile ale suprafeţei oferite de
circumferinţa unui cadran de ceas. Timpul ca durată nu a mai fost
luat în seamă, iar oamenii au început să vorbească şi să
gândească despre „lungimi” de timp, aşa cum ar fi vorbit
despre lungimea unei bucăţi de pânză. Aşa că, timpul fiind acum
măsurabil în simboluri matematice a ajuns să fie privit ca o marfă
care poate fi cumpărată şi vândută la fel ca orice altă marfă.
Noii capitalişti, în special, au devenit foarte conştienţi de
timp. Timpul, aici reprezentând truda muncitorilor, era privit de ei
aproape ca şi cum ar fi fost principala materie primă a industriei.
„Timpul înseamnă bani” a devenit unul din sloganele-cheie ale
ideologiei capitaliste, iar metronomul a devenit cel mai important
dintre noile tipuri de oficialităţi introduse de distribuţia
capitalistă.
În primele fabrici, patronii mergeau atât de departe încât îşi
manipulau ceasurile sau făceau ca fluierele din fabrică să se
declanşeze la timp greşit pentru a le fura angajaţilor puţin din
această nouă marfă valoroasă. Mai târziu aceste practici au
devenit mai puţin frecvente dar influenţa ceasului a impus o
regularitate asupra vieţii majorităţii oamenilor ce nu a fost
cunoscută mai înainte decât în mânăstiri. De fapt, oamenii au
devenit ca nişte ceasuri trăind după o regularitate repetitivă ce
nu se aseamănă deloc cu viaţa ritmică a unei fiinţe din natură.
Oamenii au devenit, aşa cum spunea expresia victoriană „precişi
ca mecanismul unui ceas.” Numai în zonele rurale, unde viaţa
oamenilor era încă influenţată de ciclul vieţii animalelor şi
plantelor, precum şi de forţele naturii, o mare parte a populaţiei
nu a sucombat în faţa ticăitului mortal al monotoniei.
La început, această noua viziune asupra timpului, această noua
regularizare a vieţii, le-a fost impusă forţat săracilor de către
stăpânii posesori de ceasuri. Sclavul din fabrică reacţiona
trăind în timpul său liber cu o iregularitate haotică ce
caracterizează bodegile înecate de gin ale industrialismului
secolului al XIX-lea. Oamenii îşi căutau refugiul în lumea
atemporală a băuturii sau a inspiraţiei Metodiste. Însă treptat
ideea de regularitate s-a adâncit printre muncitori. Religia şi
morala secolului al XIX-lea au contribuit la proclamarea păcatului
de a „pierde timpul”. Introducerea ceasurilor produse în masa în
anii 1850 a răspândit conştiinţa timpului pentru cei ce anterior
abia reacţionau la stimulul deşteptătorului sau a fluierului din
fabrică. În biserici şi în şcoli, în birouri şi în ateliere,
punctualitatea era prezentată ca fiind cea mai mare dintre virtuţi.
Din această dependenţă slugarnică faţă de timpul mecanic, care
s-a răspândit înşelătoare în fiecare clasă socială în timpul
secolului al XIX-lea, s-a născut înregimentarea demoralizatoare a
vieţii ce caracterizează munca din fabricile de azi. Cel care nu se
conformează va trebui să facă faţă dezaprobării societăţii şi
mizeriei pe plan economic. Dacă întârzie la fabrică, muncitorul
îşi va pierde slujba, sau chiar va ajunge la închisoare în ziua
de azi (*1944-în timpul introducerii programului de război). Mesele
pe fugă, dimineţile şi serile pierdute în trenuri şi autobuze,
constrângerea de a munci conform unor orare, toate contribuie la
probleme digestive şi nervoase, la distrugerea sănătăţii şi
scurtarea vieţii.
Nici înşelătoria financiară a regularităţii nu duce pe termen
lung la eficienţă mai mare. Într-adevăr, calitatea produsului
este de obicei mult mai slabă pentru că patronul, ce priveşte
timpul ca pe o marfă pentru care trebuie să plătească îl
forţează pe operator să menţină o asemenea viteză, încât
munca lui va fi în mod sigur de mântuială. Criteriul devine
cantitatea în locul calităţii, plăcerea este îndepărtată din
muncă, iar muncitorul la rândul său, urmăreşte ceasul, preocupat
doar de vremea în care va putea evada în puţinul şi monotonul
timp liber ce caracterizează societatea industrializată, ajungând
să îşi „omoare timpul” îndopându-se cu atât divertisment
mecanizat şi programat (cinema, radio, ziare) cât îi permite
salariul şi oboseala. Numai dacă îşi asumă riscurile unei vieţi
în voia sorţii sau dacă se bazează pe inteligenţa sa, un om fără
bani ar putea să evite să trăiască ca un sclav al ceasului.
Problema ceasului este în general, similară cu cea a oricărei
maşinării. Timpul mecanic este folosit ca un mijloc de coordonare a
activităţilor într-o societate cu un grad ridicat de dezvoltare,
aşa cum o maşinărie este folosită ca un mijloc de a reduce munca
inutilă la minim. Amândouă sunt valoroase pentru contribuţia pe
care o aduc la funcţionarea societăţii, şi ar trebui folosite în
scopul de a-i ajuta pe oameni să coopereze în mod eficient, şi să
elimine truda monotonă şi confuzia socială. Dar nici nu ar trebui
să domine vieţile oamenilor aşa cum o fac acum.
În prezent funcţionarea ceasului dictează tempo-ul vieţii
oamenilor - ei au devenit servitorii conceptului de timp, pe care
chiar ei l-au creat, şi de care sunt înfricoşaţi, precum
Frankenstein de propriul monstru. Într-o societate liberă şi
sănătoasă o asemenea dominare a funcţiilor omului de către ceas
ori altă maşinărie nu ar intra în discuţie. Dominarea omului de
către propria creaţie este chiar mai ridicolă decât dominarea
omului de către om. Timpul mecanic îşi va redobândi adevărata
funcţie, aceea de mijloc de coordonare si referinţă, iar oamenii
se vor întoarce la o vedere echilibrată a vieţii eliberate de
venerarea ceasului. Libertatea absolută implică eliberarea de
tirania abstracţiilor, atât cât şi de conducătorii umani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu