Obligatoriu inainte

Pentru ca multi activisti iau bani ca sa promoveze diferite grupuri de interese.
Pentru ca asa cum am spus de multe ori, situatia din ro-mania este atat de grava incat numai o schimbare spirituala in fiecare dintre noi ne mai poate salva. Adica, o schimbare radicala a felului in care vedem si ne traim viata.
Pentru ca multi sunt patrioti si prosti. (nu sunt prosti pentru ca sunt patrioti, sunt patrioti prosti pentru ca nu isi iubesc de fapt patria, iubesc niste imbecilitati)
Pentru ca sunt infatuati si dau vina intotdeauna pe altii, nu considera ca ei nu au explicat bine un lucru, ceilalti sunt nesimtiti si prosti.
Pentru ca avem informatii direct de la sursa.
Pentru ca puterea nu trebuie cucerita, nici votata din patru in patru ani, puterea trebuie distrusa.
Pentru ca societatea industriala nu se poate reforma si de aceea ea trebuie distrusa.
Pentru ca unele lucruri care azi par radicale si dure ca idei maine ar fi salvatoare. Salvatoarele vietii copiilor vostri.
Pentru ca nu ne plac profesionistii.
Pentru ca ne place sa fim diletanti si ilegali. Ne plac uniunile spirituale libere si uram ideologiile pe care acesti oameni platiti ni le impun.
Pentru ca schimbarea trebuie sa insemne mai mult decat ''politica micului grup''. Stiu ca unele postari de pe acest blog sunt pro-tribale, dar pana sa ajungem la starea naturala a omului avem mult de tras asa ca, orice incercare de a te retrage din lumea asta este o tradare fata de Mama Natura.
Pentru ca stanga=dreapta.
Pentru ca oamenii care se dau ecologisti se opun gazelor de sist dar in acelasi timp nu au nimic de oferit. Refuzul pur si simplu nu va face ca cererea de energie sa se diminueze. Si sa nu incepem sa deschidem capitolul vechi, ala cu energia regenerabila pentru ca la un simplu search pe motorul de cautare preferat inseram in casuta ''energie eoliana efecte negative'' o sa avem o surpriza mare. Si anume ca energia eoliana poate fi considerata la fel de vatamatoare ca si folosire combustibilior fisili.
Pentru ca in romania inca tine maimutareala cu conservatori si liberali, iar unii sunt atat de infatuati, chiar si in cazul in care sunt morti de foame sau lucreaza cu statul, sa voteze si sa se creada liberali.

Si daca tot ai ajuns pana aici poti sa ma gasesti pe spreaker.

Credeti in ceea ce ei va zic ca este imposibil

  Nu am venit sa arunc cu vorbe de facebook in populatie, am revenit ca sa va trag de maneca. Ce faceti ba saracilor? Tot saraci, rupti in cur, rupti de foame dar cu impresii de Berlusconi prin "lumea civilizata" "dan vest"? Daca ai raspuns da la o singura afirmatie inseama ca trebuie sa mai stai pe aici ca sa citesti tot, dupa aceea poti sa te hotarasti daca tampitul de la sibiu e mai bun ca proasta de la caracal sau daca corona merge cu mustar.

Dupa cum va povesteam

... avem si surpriza pentru dumneavoastra. Primul episod al podcastului nostru este scurt, o introducere stangace la viitoarele inregistrari care vor cuprinde subiectele mentionate de-a lungul multitunii de bloguri si platforme pe care ne-am tot plimbat in incercarea de a gasi ceva care sa se potriveasca unui stil mai ''libertin'' sa ii spunem asa, si pe cat se poate, sa aibe cat mai putine copyright infringements asupra noastra. Pentru cine nu stie, unul dintre primele bloguri ale noastre a fost aproape golit de continut de catre binevoitorii care au raportat materialele pe care le-am tradus si le-am pus la dispozitia publicului, gratis ca de obicei.
P.S.: imi pare rau pentru zgomotul din fundal si pentru vocea mea cea lenta (stiu ca par adormit dar nu e nici pe departe adevarat :)) ).
P.S.2: daca aveti intrebari sau vreti sa discutam despre un anumit subiect da-ti un mail la vremurisalbatice @ gmail.com (legat!) sau putem discuta pe google hangouts.
P.S.3: daca nu va place cum vorbesc, ascultati macar pentru muzica!
Meniu:
7 Seconds- Aim to please
Anuntul oficial
Amebix- Arise
Nausea- Cybergod
Rudimentary Peny- The Evil Clergyman
 Mouth Sewn Shut- Doomed Future Today
Angelic Upstarts- I’m an upstart
 Aus Rotten- The Battlefield’s still
Red Antidote- No Nazis in Punk
Argy Bargy- Riot Squad
Totak Chaos- kill the Nazis
Menace- Punk Rocker
On File- Used to be a bootboy
Red Alert- If the Kids are United 

Etica Propagandei - Jacques Ellul

Acest articol a aparut pentru prima data in Communication 6 (1981):159-175.

   La prima vedere,diferenta dintre etica si propaganda,sau mai bine spus despre ”etica propagandei” pare foarte usor de aratat:nu exista nici un pic de moralitate in jocul progandistic,si de aceea,nu serveste cu nimic nimanui sa incercam sa o judecam moral propaganda. Apartine unei zone inchise si impenetrabile,unde etica isi pierde drepturile. Sa declari faptul ca ”a face propaganda” este rau,este irelevant: propagandistul nu se ingrijoreaza sa-si puna asemenea intrebari si,propagandistul traieste cu faptul ca liderul sau sau grupul sau spune ca activitatea sa nu este una propagandistica. Etica intr-un sens strict moral sau filosofic nu are nici un fel de putere in aceasta activitate socio-politica,iar o judecata pozitiva sau negativa nu ar avea nici o influenta asupra acestui lucru. Dar,cineva poate realiza rapid ca aceste fapte ridica o sumedenie de intrebari si dificultati.
Propaganda serveste intr-adevar o etica,nu in sensul moral,ci mai mult instinctiv.Mai mult,ea insasi constituie o moralitate pentru multimi,pentru oameni,pentru grupuri,pentru clase sociale,pentru natiuni. Ultimul lucru,si acesta fiind si cel mai important, pare ca din ce in ce mai vizibil faptul ca,ceea ce propaganda construieste intr-un om nu mai poate fi distrus de fapte contrare cu acelea pe care el le crede adevarate sau i-au fost prezentate in mod eronat. Toate aceste lucruri ma fac arat criteriul etic pe care eu insami il folosesc pentru a arata amoralitatea propagandei.

Propaganda este o Morala.

  Propaganda se supune in mod evident unui numar de fapte care o fac sa fie posibila. Am studiat-o ca o tehnica. Dar,cum este si in cazul asta cand discutam despre o tehnica care afecteaza in mod direct viata oamenior,nu se mai poate discuta despre ea intr-un mod abstract si sa-i aplicam niste reguli mecanice asa cum facem in cazurile in care avem de a face cu tehnicile ce au legatura cu mediul chimic sau fizic. Trebuie sa avem in vedere reactiile specifice ale ei in prima masura si pe cealalta parte,de reactiile omului. Cu alte cuvinte,chiar daca pentru propagandist sau pentru publicist este pur si simplu chestiunea de a aplica rigoarea tehnicilor,toata aceastra procedura trebuie sa ne apara ca fiind ideologic-moral in aparenta,pentru ca omul nu reactioneaza intr-o maniera neutra:el nu poate admite sa fie sau sa se considere pur si simplu un obiect manipulat: pentru ca el sa ajunga sa creaa,sa urmeze drumul dorit,el trebuie sa resimta o satisfactie care este morala in natura sa.
Asadar,in sine,propaganda nu urmeaza o etica dar este obligata sa foloseasca una si sa construiasca una. Ca sistem de intervente,este practic-formala;ca parte integranta a vietii sociale,are nevoie de un continut moral in natura sa, dar,in nici un caz acest lucru nu inseamna ca se supune continutului sau. Dar trebuie sa o conduca si sa o faca sa fie asimilata. Si nici nu poate fi doar continut ideologic. Este doar o intrebare a persoanei care este spetit in a primi idei,o interpretare proprie a lumii:in continuare,el trebuie sa fie convins ca el insusi,partidul sau,clasa sa sociala,natiunea sa are dreptate,ca ei reprezinta Bunul si Justita. Convingerea sa este decisiva si,intr-un mod efectiv,il forteaza/speteste pe om in domeniul propagandei.
  Suntem,in aceasta situatie,in prezenta unei conditii cerute pentru eficacitatea propagandei,si nu este nici o urma de bunatate in domeniul propagandei insasi. In consecinta trebuie sa eliminam dinainte intrebarea:propaganda pare sa fie,ca si in cazul multor alte elemente tehnice,un intrument pur neutru in sine,chiar unul care poate fi folosit pentru orice fel de cauza- o cauza ”buna” precum pacea sau reconcilierea claselor sociale sau crestinismul,sau o cauza ”demonica” cum ar fi militarismul,revolutia sau ateismul. In realitate,nimic nu este mai departe de adevar! Nici un instrument tehnic nu este neutru;isi are propria logica inauntrul sau,si eu am aratat deja in Propaganda ca cel mai frumos ideal,odata ce este promis de propagnda,este modificat in esenta si in natura sa. In realitate,un ideal pozitiv nu are nici un inteles doar daca omul accede personal,cucereste si adera la ele prin o convingere adand si devine el insusi un germene al acelui adevar. In alt fel,el nu este nimic altceva decat un robot, ”deasupra demnitatii si libertatii”,care indeparteaza toate valorile pozitive ale aderentei sale,si doar pentru acest lucru,indeparteaza valorile pozitive ale idealului la care a aderat. Daca cineva adera la un ideal in asemenea maniera,acest lucru inseamna ca cineva poate accepta orice alt lucru,si poate sa devina,cu aceeasi convingere,aderent al idealului opus.
Asadar,suntem sigura ca o cauza este justa,nu prin a o masura cu o masura a idealului indefinit,sau impotriva unei anumite tiranii a vreunui Empyrean,mai degraba cu acelasi masuri cu care proprii suporteri sunt de acord,si a caror proprie justitie socoate ca,cauza lor este justa(si nu invers),atunci,toata actiunea propagandei care tinde sa faca oamenii sa se comporte intr-un anumit del fara sa-si dea seama de actiunile pe care le face si fara sa stie ca le-a ales,distruge insasi justita si bunatatea.
   Dar ne gasim acum la o rascruce: 1) Fie consideram umanitatea ca o unealta in mana unei actiuni superioare,si este,asadar,legitim ca ea sa fie manipulata,sa fie modificat creierul uman,sa se produca in mod artifical comportamentul-dar acest lucru inseamna ca individul este obedient in fata unui adevar in-uman,lucru care nu garanteaza in nici un caz ca acest adevar este super-uman (si daca este super-uman avem doar doua alegeri:ori este ceva necunoscut noua,si acesta este drumul care se numeste teologie negativa,ori el a coborat la nivelul nostru de intelegere,ceea ce Biblia numeste Cuvantul Domnului:2) Ori cineva considera ca adevarul nu poate fi altfel decat uman,dar in acest caz,implica faptul ca acel adevar particular nu poate fi transmis ca un mod de manipulare,nici prin tratare a omului ca pe un simplu obiect,ci doar printro aderenta voluntara. Cu alte cuvinte,nu exista nici o modalitate prin care cineva ar putea disocia mijloacele propagandei de mesajul pe care il poarta. Este un exemplu bun despre marea dezbatere care are loc in jurul ideilor de ”sfarsitul justifica modul” si ”modul corupe sfarsitul”,o dezbatere accentuata de faptul ca,aici,obiectul asupra caruia ”modul” actioneaza,este omul.
Cu siguranta nu o sa reincep aceasta problema aici,mai repede vreau sa arat concluzia la care am ajuns acum mult timp (in Presence of the Kingdom):ca sa spun asa,sfarsitul niciodata nu justifica modul pentru ca acolo nu exista nici o diferentiere in natura intre cele doua,dar,din contra,o continuitate:ca sa spun asa,nu exista nici un abis intre moduri si lucrurile catre care ele ne conduc,mai mult chiar,ca sfarsitul este rezultatul exact al modurilor prin care am ajuns la el. In alte cuvinte,modurile violente vor produce situatii violente si niciodata situatii pacifiste. Modurile injuste vor produce regimuri injuste care niciodata nu vor fi capabile sa imparta justitia,iar mijloacele corupte vor aduce coruptia ca rezultat final.
   Asadar,nu exista nici o distinctie care sa trebuiasca sa fie facuta dintre instrument,care poate fi neutru,si cauza,care va fi buna sau rea. Instrumentul participa in cadrul cauzei,iar ea este construita de catre instrument. Prin dimensiunea sa,propaganda se bazeaza pe bucuria prin care omul o vede ca pe un obiect cu care sa defineasca un lucru si nu ca o persoana pe care sa o respecte,acest lucru semnificand faptul ca implica degradarea omului,punandu-l in imposibilitatea de a accede la un lucru superior,il face iresponsabil,si ca,propaganda este in mod evident o negare a libertatii,oricum ar fi ea,naturala,obtinuta sau pe cale de a fi obtinuta. Acum,propaganda nu poate fi nimic altceva decat ceea ce este: un instrument al manipularii pentru obtinerea unui comportament obiectiv (ortopraxy=actiunea considerata corecta de catre manipulator n.t.). Asta insemnand,ca se supune,exclusiv,principiilor eficacitatii,regulilor tehnice de natura psihologica sau sociologica,fiind necesara folosirea instrumentelor care sunt ele insasi tehnici.
   Asadar,este necesar sa precizam ca o parte din moduri corup finalurile. Nu poate fi subordonata de nici un al lucru decat propriul sfarsit,care este eficacitatea. Propaganda,in realitate,se include si in ”aparat” si in ”tehnica” ale propagandei si al mesajului pe care il transmite.Pentru ca este evident ca se adreseaza oamenilor,asadar duce cu ea un mesaj. Nu este un semnal(cu toata ca uneori poate fi redus la acest lucru!). Dar acest mesaj poate fi ales ,calculat,combinat in relatie cu respect,si impreuna cu eficacele aparatului foarte complex. Cu alte cuvinte,chiar daca mesajul este in aparenta nobil si generos,este integrat intr-un intreg care priveste in mod conceptual,”ul ca un simplu obiect”. Propaganda nu trebuie sa aibe nici un mod extern de referinta,nici o valoare exterioara caruia sa ii fie subiect principal si in care cineva sa o poate judeca. Nu este nimic mai mult decat ”sfarsitul” integrat in ”modul”. Si de aceea este imposibil sa i se faca o judecata etica,si aceea care incearca sa formuleze una nu au nici o masura comuna cu realitatea ei.

Propaganda creeaza Etica 

   Dar aici ne lovim de o noua dimansiune a problemei: propaganda insasi creeaza o moralitate,o etica,un anumit comportament-dorit. Ii furnizeaza omului un criteriu prin care el evaluaeaza binele si raul. Este asadar,o noua situatie fata de felul in care se comprtau in societatile traitionale.. Suntem in afara normelor si in afara reflectiilor asupra moralitatii,amandoua numite de Bergson si de Max Weber,”moralitatea responsabilitatii-moralitatea convingerii”. Suntem in prezent in fata creeari unei moralitati artificiale,si prin astea vreau sa spun ca se formeaza o morala care se impune unui grup de oameni intr-un mod pe care ei nu l-au ales;nici nu a fost dezvoltat incetisor prin folosire sau obiceiuri,judecati si erori,incertitudini si alegeri,nici nu a fost pasat de la o generatie la alta printro transmitere usoara a ”transferului cultura”,ci a fost trasmisa ca un intreg sistem de comportamente obtinute prin aplicarea rapida si activa a modurilor tehnice(de unde vine marea diferenta dintre ”reproducere” a moralitatii prin cursul multor generatii),,si intotdeauna cu un scop totalitar,sa spunem asa,cuprinzand toata umanitatea,nelasand nici un fel de liber arbitru sau vreun loc nedeterminat,lucru care poate fi destructiv propagandei.
   Este intr-adevar o chestiune de morala,pentru ca,bazat pe aceasta infuzie,omul va face judecati despre ceea ce este bun si rau;va incepe sa aleaga modul in care se comporta(dar este o simpla chestiune de alegere programata de cinvingerea care nu permite nici o ezitare in comportamentul pe care il va urma,conceptul total fiind integrat initial). Dar aceasta este o moralitate care nu isi are radacini nici in experienta personala,nici in trecut,nici in ganduri;este o moralitate artificiala,creata si difuzata in afara oricarei convingeri contextuale. Convigenera este produsa de sistem. Si este o moralitate ideologica pana acum pentru ca comportamentul este cerut de alegerile ideologice.
Aici trebuie sa facem o comparatie cu religia. O religie presupune o aderenta credincioasa asupra unor lucruri certe iar aderenta,produce anumite actiuni,o anumita practica.”Credinta crestina” trebuie sa fie transmisa prin ”munci”. In aceeasi maniera,ideologia politica(nationalismul,comunismul,fascismul,etc.) sau ideologia economica(a productivitatii,a profitului, a capacitatii de a profita) necesita un anumit comportament:sacrificiu pentru cauza,consum,munca,etc. Aceste lucruri sunt determinate de ideologia care a fost implementata cu succes. Nu exista alte variante,nu exista posibilitatea de distantare,cu atat mai putin in domeniu religios ,unde, chiar si in cele mai apasatoare religii,distanta dintre Dumnezeu si credincios,exista posibilitatea ca primul sa aibe puterea sa aleaga anumite modele de comportament in dauna celorlalti. In propaganda,aceeasi identitate a ideologiei grupului si a modului in care el se comporta,exclude orice fel de deviatii. Si ajungem la concluzia anuntata la inceput: este imposibil prin natura sa sa se poate face o judecata morala din afara,asupra propagandei insasi pentru ca propaganda este creeatoarea unui nou set de valori etice.
   Suntem,asadar,in prezenta unei dileme comparabila cu aceea in care Kautsky l-a prins pe Bernstein,atunci cand cel din urma il critica pe Marx: Marx a creat un nou Weltanschauung,o conceptie globala. Pentru a putea critica in mod folositor,el trebuia sa se situeze de partea sistemului sau viziunii. Numai in a aplica metoda folosita de Marx ar putea fi benefic si s-ar putea critica sistemul creat de el;numai uzand premizele si propriul sistem ca punct de plecare,cineva are putea critica in mod serios si eficace sistemul creeat de Marx. Daca nu,daca cineva se situeaza pe o alta perspectiva,de exemplu una religioasa ori liberala sau idealista,acel om poate spune orice doreste,el nu v-a putea in nici un fel sa se atinga pe care Marx l-a creeat. De aceea obiectiile de natura filosofica cu o perspectiva dualista sau idealista nu vor putea in nici un caz sa modifice gandirea lui Marx,la fel cum se intampla si cu criticismul asupra economiei liberale ca un punct de start pur si simplu nu a avut nici un lucru in comun cu specificul economiei socialiste:asadar,intreaga procedura a fost o pierdere de timp.
   Este exact aceeasi situatie si in cazul propagandei: ea constituie un univers psiho-politic,elibereaza un ”imaginar” (in cel mai puternic inteles al gandirii moderne) producator de mituri si o reconstruire a universului pentru oricine adera la ea,ceea ce inseamna ca daca cineva se situeaza pe sine in acest univers (de exemplu,in lumea consumatorilor,acolo unde avem de aface cu propaganda cunoscuta mai bine sub numele de reclama) iar critica pe care o poate face va fi cu siguranta auzita si eficace,dar va fi adaugata in final reproducerii,reimprospatarii si cresterii propagandei. Vor aduce o mai mare interiorizare a imperativelor si a regulilor de comportament,dar,bineinteles,nici un fel de revizuire a moralitatii propagandei. Pe cealalta parte,daca cineva se situeaza in afara,el poate face o face o adevarata a ori morala (si intelectuala) critica dar care niciodata nu va putea atinge in vreun fel nici o structura ridicata de propaganda,de nivel psihologic ori sociologic.
   Moralitatea si etica nu au nici o putere asupra rezultatelor actiunii propagandei pentru ca cea din urma face posibil ca propaganda sa traiasca intr-un univers mai degraba etic decat politic sau economic; acestea sunt realitatile ,dar propaganda are ca tel ascunderea acesteia inauntrul unui discurs ideologic care se comporta ca un justificant pentru ca este moral. Pentru democrati,Hitler a afirmat permanent ca national-socialismul permite accesul spre o democratie superioara,una mai totala,superioara,etc. Si reciproc, o ”moralitate capitalista” nu a atins niciodata vreun Soviet. Am fost martorii conversiunilor religioase care sunt de alt tip.Si daca exista in momentul de fata un adversar in fata propagandei sovietice,el poate lua forma numai prin intermedierea acelora care,au fost in acel univers,l-au parasit(prin conversie) si pot vorbi aceeasi limbaj,dar care nu are nimic in comun cu limbajul etic: nu inepe cu morala,in schimb,incepe cu faptele care i-au fost aratate ( un proces tipic marxist!),si pe de alta parte,cu opozitia fata de atitudinea religioasa fata de altul. Cazurile lui Solzhenitsyn,Maksimov,Sakharov,Vlasov,A. Zinoviev,Yuli Daniel,Sinyaysky,etc,etc, sunt caracteristici precise ale acestul lucru.

Experienta nefolositoare

   Exista o afirmatie propusa foarte des in acest domeniu,ca,pusa fata in fata cu faptele,propaganda este inutila,si ca rezultatele ei sunt repede anihilate. Este necesar sa facem cunoscute aceste fapte. Dar tocmai propaganda este cea care previne aceste fapte pentru a nu fi privite ca atare. Dezvaluirile despre care am vorbit pot fi aduse doar de aceea care au trectut prin acel univers.
  Dar este un alt aspect al problemei pe care as dori sa-l discut: acela ca reiinoirea acelora care sunt prinsi de propaganda,aparitia unei noi generatii pentru care experienta batranilor lor nu le este in nici un fel trebuintatoare. SI aceasta este o problema morala;intr-un univers care tinde spre anomie (lipsa normelor sociale,lipsa normalitatii n.t.),nici o valoare nu este trecuta de la o generatie la alta,si din cauza acestui fapt,nici o experienta traita de o generatie mai veche nu este validata in ochii generatiei noi. Am facut greseli politice si am dori ca fii nostri sa profite de lectiile primite din cauza alegerilor gresite. Acest lucru este impsibil;discursul nostru trece neauzit pentru ca nu este inscris intr-un univers etic direct proportionat,si ii vedem umbland pe aceleasi carari pe care am umblat si noi. Nu-i putem cruta de greselile lor. Credinta populara a spus acum mult timp: fiecare generatie trebuie sa experienteze pe ea insasi. Dar in societatile traditionale,acest lucru este limitat. In societatea noastra ,a schimbarilor globale si accelerate,aceasta atitudine este dezastruoasa,si totusi,este mult mai raspandite ca inainte.O sa dau un exemplu despre acest triplu fenomen:confruntarea dintre propaganda si fapt-imposibilitatea transmiterii experientei de la o generatie la alta-inocenta aceste noi generatii impotriva propagandei.
   Exemplul este relatia dintre tinerii francezi si propaganda comunista. Tinerii din generatia mea,in anii ’30,erau extrem de sedusi de marxism,de succesul revolutiei,de fantasticele reusite ale URSS-ului,de critica impotriva slabiciunii democratiei si injustita capitalismului,si,de faptul ca el parea (comunismul) sa fie unicul raspuns valid impotriva fascismului. Eram complet sensibilzati de propaganda comunista si o intreaga generatie a crescut pe langa Partid.
Dupa aceea un numar de fapte ne-a inspaimantat. In primul rand,au fost procésele din Moscova in 1936-procese in care i-am vazut pe cei mari pe care am fost invatati sa ii admiram,Zinoviev,Kamenev,si chiar pe insusi Bucharin,condamnati la moarte in procese carora noua ni s-au parut din prima drept scandaloase si mincinoase. Era de necrezut ca au ajuns sa-I acuze pe acei oameni pentru complicitate cu fortele capitaliste,si ca au fost adusi intr-un mod in care s-au acuzat ei insusi.
   In aceeasi perioada,am experimentat alte evenimente la fel de suparatoare:atitudinea inspaimantatoare a Partidului Comunist Spaniol impotriva anarhistilor spaniol in timpul Razboiului Civil. A fost spus,dar un poate fi destul de mult spus,ca aliatul cel mai bun al lui Franco a fost Partidul Comunist spaniol. Pentru ca adevarata aparare a Republicii a fost condusa de anarhisti. Dar comunistii ii urau atat de mult pe anarhisti (si deasemeni,pe socialista) incat,in timpul razboiului,ei preferau sa ii atace pe anarhisti pe la spate si sa rezolve problemele dintre ei prin violenta decat sa ii ajute si sa lupte impreuna impotriva rebeliunii fasciste. Acum,toti cei care au facut parte din rezistenta republicana au reusit s vada acest lucru. Am iesit din aceste experimente disperati si ostili fata de comunism.
   O ultima experienta: tratatul germano-sovietic din 1938 prin care,in realitate,Stalin ii da mana libera lui Hitler ca el sa atace Europa. In mod curios,exista un progres in influenta acestor facrori:procesele au lasat masele comuniste indiferente;au acceptat explicatiile si au crezut propaganda. Activitatea anti-anarhista i-a suparat doar pe aceia care au participat in razboi;pe de o parte ‘’pactul’’ a provocat o criza in intregul partid,si o multime de membrii au plecat. Fie cum o fi,oamenii din generatia mea,dupa aceasta tripla experienta,au reusit sa gandeasca lucid si nu au mai fost niciodata prinsi de propaganda comunista.
   Nu a fost sa fie pentru ca totul a fost reinnoit:razboiul si Rezistenta,cooperarea fraterna cu comunistii,si actiunile lor eroice,admiratie. Oamenii mai batrani,ca mine insumi,au ramas neincrezatori,dar fara nici o putere;am vazut tineri de douazeci de ani intrand intr-o noua relatie cu Partidul Comunist: sa le vorbesti lor despre experientele din 1935-1939,un a insemnat nimic pentru ei.
   Memorii ingropate:ce ar putea face acestea in fata acestei proaspete propagande,si prin cuvant si prin exemplu;faceam judecate morale,si daca cineva ar fi trebuit sa traga o linie,noi am fi fost aceea care nu am fi fost crezuti. Am suspectat acei eroi pentru ca aveau un design sinistru. Cand Eliberarea a avut loc,acesti oameni tineri,cu moralul ridicat de propaganda si de actiuni,au refuzat s avada ‘’greselile’’ de care comunistii se faceau vinovati(executii in masa fara proces,lichidarea retelelor de dreapta ilegaliste de catre retelele comunista) si,atunci cand Tito a comis abominabila tradare,atunci cand l-a ucis pe adevaratul líder al rezistentei iugoslave-Mihailovic (care era in mod clar anti-comunist),tinerii au acceptat fara sa clipeasca ideea ca acest om,care a reorganizat armata iugoslava in 1941,si se alaturase luptei cu un an inaintea lui Tito,a fost un tradator si un agent platit al imperialistilor. Trebuiau avertizati ,asa cum vom vedea,in mod simplu,ce urma sa se intample.
Aceasta tanara generatie a rezistentei a primit in schimb cateva socuri psihologice care,pe multi,i-au facut sa-si abandoneze iluziile tineretii si a rezistentei:revolta muncitorilor din Berlin 1953 impotriva regimului sovietic, revoltele din Ungaria si Polonia din 1956 si in final,relatarile lui Khrushchev in cadrul al XX-lea congres. Ce socuri,ce deziluzii. Multi au iesit din partid. Lucrul surprinzator este ca un a fost o prea mare invalmaseala. Aceasta arata slabiciunea faptelor impotriva moralitatii dobandite de propaganda,pentru ca in tóate aceste cazuri exista chestiune recuperarii prin moralitate:comunismul a comis erori,dar acestea s-au intamplat doar pentru a apara saracii si opresatii,pentru a elibera lumea;asadar,toata critica la adresa partidului era considerata o tradare a tuturor acestor saraci.
   Acest argument al propagandei,in aparenta superficial,dar jucand cartea sentimentului moral ,creeat tot de propaganda,i-a atins chiar si pe intelectualii de talia lui J.P. Sartre;si cine vrea,poate gasi aceleasi explicatii date si in 1938,avand in vedere legitimitatea revolutiei proletare,in pericol din cauza imperialismului care era de fapt o amenintare asupra omenirii,si care era responsabil pentru revoltele din Berlin si Ungaria:URSS-ul un a facut nimic mai mult decat sa raspunda si sa protejeze oamenii care au fost minititi de catre tradatori.
    Este remarcabil faptul ca putem vedea ca propaganda se reinnoieste foarte putin. Exact acelasi discurs moral si justificator care a fost folosit in 1938,in 1956 si in 1968:moralitatea si virtutea sunt integrate in propaganda care pare sa le faca pe cele doua foarte vizibile. Si in curand tóate aceste lucruri vor fi sterse de o noua generatie,pentru ca oamenii carea aveau 20 de ani in 1958 de exemplu,evenimentele din ultimii 10 ani vor fi necunoscute pentru ei;ultimul lucru ramas de exemplu,in Franta a fost razboiul algerian atunci cand Partidul Comunist a devenit inca odata protectorul saracilor,al colonizatilor,evidenta faptului ca teoría lui Lenin asupra imperialismului este corecta,si ca singura abominatie era capitalismul: propaganda a digerat aceste lucruri.
In schimb,aceasta noua generatie de militante puri si inocente,care au vazut total prin imaginile furnizate de partid,au receptionat un soc dublu si profund: revolta tinerilor din 1968 si invazia Cehoslovaciei. Pus fata in fata cu revolta tinerilor,Partidul Comunist Francez a luat o atitudine extrem de brutala,de condamnare,si acest lucru a fost in perfecta conformitate cu atitudinile pe care le-a avut intotdeauna in situatiile in care pareau a avea o orientare anarhista. Partidul Comunist,fiindu-i frica sa nu fie coplesit din ‘’stanga’’;prefera sa se alieze cu dreapta reactionara decat sa permita o revolutie spontana sa aibe loc. Lenin intotdeauna a condamnat tentintele de stanga (o boala din copilaría comunismului) si spontaneitatea muncitoareasca,pentru carea avea un dispret imens.
Dar a fost difícil pentru militantii hardcore ai Partidului Comunist Francez sa nu raspunda chemarii revolutiei,vigorii sloganurilor si autenticitatea tinerilor de pe strada carea pareau capabili sa darame structurile puterii. A existat in acea clipa un momento de máxima tensiune,iar disciplina de partid a trecut prin momente dificile pana sa se impuna,exact ca in 1938 si 1956. Chiar mai mult,pentru ca speranta unui ‘’socialism cu o fata umana’’ a fost spulberata de invazia soviética. Parea total injusta prevenirea Cehoslovaciei din a-si alege propriul drum iar argumentul ‘’imperialismului amenintator’’ parea sa fie inselator.
   Oricum,in ciuda multor critici si a unor refuzuri,Partidul Comunist a ramas stabil,si un si-a schimbat in nici un fel discursul si propaganda,si s-a decis in favoarea unei ‘’dezaprobari’’ formale in fata invadarii Cehoslovaciei de catre Rusia. Aceste ‘’dezaprobari’’ fac si sunt parte dintro ‘’propaganda integrata’’ care sa valorifice moral rezultatul continuator al contactului. Partidul Comunist Francez continua sa se afiseze in ‘’linia generala’’,cu foarte putine diferente. Dar militantii sunt nelinistiti. Din 1970 incolo,nu se mai discuta despre aceasta afacere,ea fiind considerata moarta.
Exceptand aparitia lui Solzhernityn. Si aici suntem in presenta unui fenomen moral de o mare importante: tocmai am demonstrat ca faptele nu schimba nimic in atitudinea produsa de propaganda. Cele mai evidente lucruri supuse unei judecati morale,contrar normelor morale,sunt complet neajutorate cand sunt puse fata in fata cu reinterpretarea lor facuta de propaganda. Si mai exact,una la mana,pentru adulti,notam un anumit angrenaj instantaneu,intrebari care se ridica in mod sigur,care pentru o minoritate insignifianta inseamna refuzare si abandonarea partidului,dar pentru majoritate,explicatiilor vor produce situatii de justificare morala si o satisfactie sufiecienta. Pe de alta parte,avem de aface aici in mod special cu noile nivele ,noua generatie,si problema aici este simplu de anihilat,faptele care au cauzat scandal si judecati morale sa fie facute sa dispara in istorie.
Asadar,propaganda are ca scop principal,sa reproduca inocente de la o generatie la cealalta (in ambele intelesuri ale cuvantului:ignoranta si non-culpabilitate morala). Si poate face acest lucru tocmai pentru ca generatiile se succed una pe cealalta pe cand aparatul de partid,care faca ca propaganda sa functioneze,ramane constant(neschimbat n.t.),si partidul,ca in URSSmcrede ca comunismul va fi etern in fata sa si il va ajuta sa castige lupta. Ce va aduce cu adevarat criza intelectualilor si a liderilor Partidului Comunist Francez nu va fi faptul insasi,ci publicarea unor carti al caror timp a sosit (contrar lui Kravehenko),intr-un climat favorabil,si,in special,sustinute de o propaganda remarcabila care cere ca certe intrebari de natura morala,in general bine ascunse de propaganda,sa fie puse.
Cu alte cuvinte,aparitia unei propagande ‘’credibile’’ va incepe sa ‘’creasca’’ constiinta morala dreapta/credibila. A fost facuta ‘’credibila’’ de catre personalitatea martorului. Analiza si marturia lui Solzhenitsyn,ajung sa provoace o criza brusca de constiinta morala printre intelectualii comunista. Dar un descoperirea faptului insasi (dovezile despre existenta taberelor de concentrare sovietice erau foarte bine stiute cel putin din 1948);este impactul propagandei la un nivel umanitarial si moral.
Intelectualii comunista care examinau problemele morale inca din 1968 au criticat ceea ce ei au trait si crezut mai mult de douazeci de ani. Dar este adevarat ca acest lucru sa intamplat si cu generatia care a experimentat perioada de Rezistenta: incocentii din 1940-1944. Plecarea lor din partid,criticismul lor,o sa aibe mari repercursiuni si or sa cauzeze multe discutii,dar numai in cazul in care intelectualii folosesc media. Plecarea lor a fost spectaculara . Dar au existat mereu largi factiuni ale partidului care au disparut odata cu crizele care apareau. Este estimat ca,aproximativ 70.000 de membrii ai Partidului Comunist Francez pleaca in fiecare ani.SI in timpurile de criza,pe care tocmai le-am mentionat,cifra se situeaza undeva pe la 200.000 de mii.Nu vorbim despre acesti oameni care parasesc partidul pentru ca sunt oameni obisnuiti,oameni obscuri;nu au nici un grad,si ei sunt imediat inlocuiti de alti aderenti,dornici si inocenci militante,oameni tineri care descopera universal prin adevarul comunismului,si ei ignora tot,procésele,Pactul,revolta din Ungaria,si zdrobirea Cehoslovaciei. Si acum ei ignora tot ce il priveste pe Solzhenitsyn:tóate lucrurile sunt rezolvate. Socul moral cauzat de cartea lui,sa stins. Partidul trebuie sa devina un pic mai liberal,in aparenta,pentru cativa ani,iar noii intelectuali care adera la partid,un mai simt nevoia sa il critice;generatia lui Gardaudy,P. Daix,etc.,este trecuta.
   Tocmai am vazut la televizor o emisiune despre Congresul Tineretului Comunist. Am vazut fetele tinere si inocente pe care le-am vazut intotdeauna in locul acela,acelasi entuziasm,aceeasi incredere absoluta in cuvintele conducatorilor,aceeasi certitudine asupra revolutiei si despre excelente URSS-ului,si aceeasi admiratie pentru revolutia din 1917. Totul a disparut. Cu atat mai mult cu cat invazia Afganistanului ridica acestor neofiti o problema agonizanta: cum se face ca tara justitiei,a luptei impotriva imperialismului,a anticapitalismului,sa se conduca in asemenea maniera? Stupoarea a cuprins lumea:’’Niciodata acest lucru un a mai fost vazut.’’ Sa uitat faptul ca acest lucru se mai intamplase inca de 10 ori inainte. Si gasim reinnoite aceleasi explicatii laborioase:este vina americanilor care au ocupat Pakistanul;este vina Pakistanezilor care sunt adevaratii agresori;este vina minoritatilor rebele;de fapt afgani au chemat URSS-ul in ajutor. De ce sa te obosesti sa faci o analiza corecta si sa inventezi noi argumente daca experienta arata ca aceasta forma de propaganda,pe distanta lunga,stinge toata indignarea morala si sterge faptele? Da,vor exista cateva sute de oameni care vor pleca. Si o noua generatie le va lua locul;ei vor ignora Afganistanul,la fel ca si restul lucrurilor. Cu alte cuvinte,propaganda fiind strict anti-morala,sa raspandit dealungul anilor,este in acelasi timp creatoarea unei noi moralitati si este baza unui nou univers mental fondat pe instantanetitate,si pe absenta trecutului.

 

De la Etica la Amoralitatea Propagandei

   Este evident faptul ca a judeca amoralitatea propagandei,si compatibilitatea dintre ética si propaganda,omul trebuie sa admita existente unei anumite etici fondata pe valori;trebuie sa construiasca un anumit tipar al existentei umane;trebuie sa aibe o idee certa despre om. Tocmai de aceea am putut spune ca propanda este oferitoare de moralitate,in acelasi timp fiind amorala. Sa ne intoarcem la exemplul marxist-leninist,este evident ca daca cineva adopta ideea lui Lenin despre comportament,acel om isi construieste o anumita moralitate. Criteriul:’’ Tot ceea ce este favorabil proletariatului in lupta de clasa este bun,iar tot ceea ce ii este nefavorabil este rau’’(Statul si Revolutia). Si va justifica propaganda favorabila proletariatului,dar ceea ce avem noi aici este utilitarianism fara valori. Cu siguranta un o sa prezint valorile prin care am reusit sa apreciez amoralitatea propagandei,in schimb o sa prezint atitudini existente in care m-am aflat.
In primul rand,exista chestiunea autojustificarii. Propaganda functioneaza in urmatorul mod: reprezinta trecerea dintre ‘’este putere’’ catre ‘’este corect si just ca acolo sa existe aceasta putere.’’ Cu alte cuvinte,are,ca rol,justificarea morala a continutului. Mereu,chiar si atunci cand e revolutionara si contestatara,toata propaganda este pur si simplu de natura autojustificatoare(prin denuntarea celorlalti ca fiind raul). Ofera justificare aderentilor in mod individual la fel ca si grupului care o organizeaza si o distribuie. Dar tocmai din cauza acestui lucru duce inevitabil spre totalitarianism,pentru ca,din moment ce se presupune ca ‘’este corect si just ca acolo sa existe aceasta putere’’,se va trece imediat la ‘’asadar un poate di decat aceasta putere,tóate celelalte sunt inacceptabile si trebuiesc eliminate.’’
   Orice fel de propaganda este prin natura sa totalitara si tinde sa excluda pluralismul. Acum,apeleaza la o nevoie,la o cerere,la o dorinta a omului modern care cauta in primul rand sa se justifice,sau sa fie justificat,sa fie declarat just tocmai pentru ca traieste intr-un univers unde este foarte disputat,pentru ca se simte tras in a face acte injuste si pentru ca un mai are nici un loc in care el sa se intalneasca cu religia,de exemplu cu crestinismul,care are in mod precis,o justificare religioasa.Dar marea diferente este facuta de faptul ca crestinismul niciodata un ofera justificarea ca atare;niciodata nu-l declara pe om ca si cum ar fi just,ci numai salvat,iertat,justificat;si acest lucru nu este un lucru dobandit,este un dar. Dar omul moder,partidele moderne,vor sa fie declarate juste.

O tripla critica

   As spune ca inauntru se gaseste primul meu element estimativ: Toate procésele de autojustificare,la orice nivel ar fi,par a fi false,periculoase si capcane. Este poarte spre distrugerea tuturor formelor etice si a valorilor presente in acest momento. Tot comportamentul etic, imi pare,implica o chestionare a sinelui,o analiza,si acceptarea adevarului unei alte persoane trebuie chestionata de ceilalti. Este pretul care trebuie platit de omul care vrea sa-si cunoasca adevarata valoare si ca sa aibe o relatie cu adevarul. Aici,un este o chestiune de auto-critica asa cum se practica in interiorul partidului comunist(in evul mediu avea loc in biserica) si nici de culpabilitate asa cum este ea inteleasa de psihanalisti. Unul se poate recunoaste si singur ca fiin un mincinos ori ca fiinta muritoare fara ca sa traiasca cu un fel de culpabilitate mórbida.Dar auto-examinarea,examinarea constiintei(asa cum era numita in vechiul vocabular crestin),recunoasterea propriilor greseli,si dorinta de a cauta adevarul in dauna oricarui lucru,imi par mie ca consituie elemente ale vietii etice,ale oricarei relatii.
   A fost in primul rand bazat pe obiectia mea in fata auto-justificarii atunci cand am observat ca propaganda este amorala si conduce propagandistul spre un comportament periculor (lucru care a fost verificat de propaganda,inclusiv reclame,cu tóate pericolele pe care le are la tóate nivélele,sau care se arata acum,in industria igienei sau economiei!).
   A doua chestiune in reflectia mea ética este apropiata de descrierea mea din al doilea paragraf al acestui articol: un exista nici o existente morala daca nu isi are radacini in trecut,un este situata in continuitate-continuitatea vietii unui om la fel de mult ca cea a unui grup sau historia unei tari. Un exista moralitate in instantaneitate. Este fals san e gandim ca omul este in stadiul 0 si ca fiecare momento el trebuie sa aleaga si sa ia decizii. Ar fi o libértate ca in paradoxul lui Buridan.
Omul cu nici un fel de existente morala,exceptand referintele spre totalitatea experientelor sale,sau cele care i-au fost ‘’predate’’ lui si din care o ‘’lectie’’ se poate trage;si ‘’Wisdom of nations’’ este un fel de compozit al acestor reflexii. Aceasta presupune,asadar,o continuitate istorica,o readucere aminte,o recapitulare,o cunoastere,pe momento ce experienta se intampla,o explicatie a ce a avut loc. Nu vorbesc aici de marile principii morale si de valori,ci de existente morala. Si in aria credintei (crestine),ética existentei presupune ‘’repetitie’’(in sensul kierkagaardian al cuvantului). Nici o moralitate un exista atunci cand cineva pretinde ca se situeaza pur si simplu in prezent,in instantaneu.
Acest lucru a fost evident atunci cand in jurul anilor ’30,ideea de morala a ‘’sinceritatii succesive’’ a fost raspandita de Andre Gide,de exemplu dar si de T.H. Lawrence.
  ‘’Cand spun acest lucru azi,sunt complet sincer si adevarat,dar peste o ora,sau maine,o sa simt altfel,o sa inteleg alte lucruri;o sa fiu in stare sa spun lucrul opus si sa fiu la fel de sincer’’(o problema foarte serioasa,de exemplu,de fidelitate in cuplu).Aceasta este negarea totala a eticii si a existentei morale.
Si,este precis cazul de fata,al prezentului imediat,anihilarea cuvintelor si actelor din trecut,in care propaganda ne-a pus. Nu exista obstacol mai mare decat historia (continuitatea)si filosofía(reflexii explicative bazate pe experienta evenimentelor) ,pentru propaganda. Propaganda este,asadara,distrugatoare de posibilitati,a fundatiilor,a bazei etice.Dar daca o judec in consectinta,este,evident,pentru ca am crezut ca moralitatea exista numai in acest proces(mentionat deja) al inradacinarii,reflexiei si neuitarii.
   La final,a treia tema critica,al treile criteriu etic (valid pentru toata lumea,un vorbesc in mod specific despre o ética crestina),este faptul ca pentru mine un exista nici o posibilítate ca ética sa fie cladita si deasemeni, existentea morala, fara referinta fata de ceilalti,in dialog si in participare la o viata comuna. Toate eticile sunt etici de intalnire. Unul nu poate avea o comportament moral de unul singur. Si este tocmai schimbul de cuvintel acela care imi permite sa ma construiesc pe un nivel moral,iar in acelasi timp,cuvintele mele il ajuta pe un altul sa se comporte. Impreuna,alegem o orientare (chiar si atunci cand se pune problema despartirii,separarii,diferentierii). Etica presupune,interactiune sau diferente fara excluderi. Moare atunci cand devine o lege rigida impusa din afara. Procesul care permite sociabilitatea este interiorizarea legii de catre copil,dar aceasta lege un este formata de directive abstracte,obiective sau anonime;poate fi obtinuta si interiorizata unmai daca exista relatii,dialog,cautare intre parinti si copiul acesta fiind primul si cel mai important lucru intre parinti si copil. Relatiile cu altii sunt creatoarele in acelasi timp a personalitatii cat si a existentei morale.
   Dar,am vazut in mod special ca propaganda substituie:pentru aceasta relatie este propusa un soi de colectivitate,unde fiecare persoana ramane complet singura iar in acelasi timp apartine si intregii mase,unde nici un fel de interiorizare a legii nu este posibila,unde comportamentele apar ca fiind cópiate din exterior,din manipularea de care omul nu stie nimic. Este, asadar, prin natura sa, lucrul cel mai opus al oricarui fel de existente morala;si doar prin acest lucru,cel putin daca ne luam dupa cele trei criterio pe care le-am declarat mai sus,un pooate produce nici o etica si nici nu poate fi supusa vreunei etici. Este opusul oricarui fel de ética.

Tirania ceasului - George Woodcock

(acesteseu a fost publicat pentru prima oară în War Comentary-ForAnarchism, la mijlocul lui martie 1944)

Societatea existentă în vest nu se diferenţiază prin nici o privinţa atât de profund faţă de societăţile timpurii, fie din Europa sau din Vest, aşa cum o face prin concepţia asupra noţiunii de timp. Pentru vechii chinezi şi greci, pentru păstorii arabi sau ţăranii mexicani de astăzi, timpul este reprezentat de procesele ciclice ale naturii, de succesiunea zilelor si nopţilor, de trecerea de la un anotimp la altul. Nomazii şi fermierii au măsurat, şi încă măsoară ziua de la răsărit până la apus iar anul în funcţie de perioada însămânţărilor şi a culegerii recoltei, de căderea frunzelor şi topirea gheţii pe râuri şi lacuri. Fermierul muncea în concordanţă cu forţele naturii, meşteşugarul muncea atât timp cât credea el că este necesar pentru a-şi perfecţiona produsul. Timpul era privit ca un proces natural şi oamenii nu erau interesaţi de măsurarea lui cu exactitate. Din acest motiv, civilizaţii foarte dezvoltate în alte privinţe aveau totuşi cele mai primitive metode pentru a măsura scurgerea timpului: clepsidra cu nisip sau apă, cadranul solar, nefolositor în zilele întunecate, şi lumânarea sau lampa, a căror rest ne-ars de ceară sau ulei indica orele. Toate aceste dispozitive erau aproximative şi inexacte şi deseori deveneau imprevizibile din cauza vremii sau a lenei supraveghetorului. Nicăieri în lumea veche sau medievală nu a existat mai mult de o mică minoritate de oameni preocupaţi de măsurarea timpului în termenii unei precizii matematice.

Cu toate acestea, omul modern din Vest trăieşte într-o lume care funcţionează în conformitate cu simbolurile mecanice şi matematice ale timpului măsurat de ceas. Ceasul îi dictează mişcările şi îi inhibă acţiunile. Ceasul transformă timpul dintr-un proces al naturii într-o marfa ce poate fi măsurată, cumpărată si vândută precum săpunul şi stafidele. Şi pentru că fără nişte mijloace de măsurare exactă a timpului, capitalismul industrial nu s-ar fi putut dezvolta şi nu ar fi putut să continue să exploateze muncitorii, ceasul reprezintă un element de tiranie mecanică în viaţa oamenilor moderni, mai puternic decât orice exploatator individual uman sau orice altă maşinărie. Este important să urmărim procesul istoric prin care ceasul a influenţat dezvoltarea socială a civilizaţiei europene moderne.

Este un fapt frecvent în istorie ca o cultură sau civilizaţie să dezvolte un dispozitiv care mai târziu va fi folosit pentru distrugerea sa. Vechii chinezi, de exemplu au inventat praful de puşcă, care a fost dezvoltat de experţii militari din Vest, şi în cele din urmă a dus la distrugerea civilizaţiei chineze de către puternicii explozibili ai războiului. În mod similar, realizarea supremă a ingeniozităţii meşteşugarilor din oraşele medievale ale Europei, a fost inventarea ceasului mecanic, care prin schimbarea radicală a conceptului de timp, a asistat creşterea capitalismului exploatator şi distrugerea culturii medievale.

Prin tradiţie, ceasul a apărut în secolul al XI-lea, sub forma unui mecanism ce făcea clopotele să bată la intervale regulate de timp în mânăstiri, care prin viaţa strictă pe care le-o impunea locatarilor, erau echivalentul social din Evul Mediu al fabricilor din ziua de azi. Totuşi, primul ceas autentic a apărut în secolul al XIII-lea şi abia în secolul al XIV-lea ceasurile au devenit ornamente obişnuite pentru clădirile publice din oraşele Germaniei.

Aceste ceasuri timpurii, ce funcţionau pe bază de greutăţi nu erau foarte precise, şi abia în secolul al XVI-lea a fost obţinută o precizie remarcabilă. În Anglia spre exemplu, ceasul de la Hampton Court, fabricat în 1540, este considerat a fi primul ceas precis din ţară. Însă chiar şi precizia ceasurilor din secolul al XVI-lea este relativă, deoarece erau dotate doar cu ace ce indicau ora. Ideea de a măsura timpul în minute şi secunde a fost preocuparea matematicienilor timpurii încă din secolul al XIV-lea, dar abia inventarea pendulului în 1657 a oferit destulă precizie pentru adăugarea minutarului, iar secundarul nu a fost adăugat până în secolul al XVIII-lea. Trebuie avut în vedere că aceste două secole au fost cele în care capitalismul s-a răspândit în asemenea grad, încât a fost capabil să profite de revoluţia industrială a tehnologiei pentru a-şi impune dominaţia asupra societăţii.

Aşa cum a evidenţiat Lewis Mumford, ceasul reprezintă maşina-cheie a erei maşinăriei, atât pentru influenţa pe care o are asupra tehnologiei, cât şi pentru influenţa asupra obiceiurilor oamenilor. Din punct de vedere tehnologic, ceasul a fost prima maşinărie cu adevărat automată care a devenit importantă în viaţa oamenilor. Înainte de această invenţie, maşinăriile obişnuite erau de aşa natură încât funcţionarea lor depindea de o forţă externă şi nesigură, precum forţa musculară a oamenilor sau animalelor, a apei sau a vântului. Este adevărat că grecii inventaseră o serie de maşini automate primitive, dar acestea erau folosite, precum motorul cu aburi a lui Hero, pentru a obţine efecte  „supranaturale” în temple sau pentru amuzamentul tiranilor oraşelor Levantine. Însă ceasul a fost prima maşinărie automată ce a obţinut o importanţă publică şi o funcţie în societate. Fabricarea ceasurilor a devenit industria din care oamenii au învăţat elementele fabricării maşinăriilor şi au obţinut îndemânarea tehnologiei necesară producerii maşinăriilor complicate ale revoluţiei industriale.

Ceasul a avut o influenţă mult mai radicală asupra societăţii decât orice altă maşinărie ducând la regularizarea şi înregimentarea vieţii necesare pentru obţinerea cu rezultate maxime a unui sistem industrial exploatator. Ceasul a oferit mijloacele prin care timpul -un concept atât de evaziv - încât nici o filozofie nu i-a stabilit încă natura-poate fi măsurat în mod concret prin formele mai tangibile ale suprafeţei oferite de circumferinţa unui cadran de ceas. Timpul ca durată nu a mai fost luat în seamă, iar oamenii au început să vorbească şi să gândească despre „lungimi” de timp, aşa cum ar fi vorbit despre lungimea unei bucăţi de pânză. Aşa că, timpul fiind acum măsurabil în simboluri matematice a ajuns să fie privit ca o marfă care poate fi cumpărată şi vândută la fel ca orice altă marfă.

Noii capitalişti, în special, au devenit foarte conştienţi de timp. Timpul, aici reprezentând truda muncitorilor, era privit de ei aproape ca şi cum ar fi fost principala materie primă a industriei. „Timpul înseamnă bani” a devenit unul din sloganele-cheie ale ideologiei capitaliste, iar metronomul a devenit cel mai important dintre noile tipuri de oficialităţi introduse de distribuţia capitalistă.

În primele fabrici, patronii mergeau atât de departe încât îşi manipulau ceasurile sau făceau ca fluierele din fabrică să se declanşeze la timp greşit pentru a le fura angajaţilor puţin din această nouă marfă valoroasă. Mai târziu aceste practici au devenit mai puţin frecvente dar influenţa ceasului a impus o regularitate asupra vieţii majorităţii oamenilor ce nu a fost cunoscută mai înainte decât în mânăstiri. De fapt, oamenii au devenit ca nişte ceasuri trăind după o regularitate repetitivă ce nu se aseamănă deloc cu viaţa ritmică a unei fiinţe din natură.

Oamenii au devenit, aşa cum spunea expresia victoriană „precişi ca mecanismul unui ceas.” Numai în zonele rurale, unde viaţa oamenilor era încă influenţată de ciclul vieţii animalelor şi plantelor, precum şi de forţele naturii, o mare parte a populaţiei nu a sucombat în faţa ticăitului mortal al monotoniei.

La început, această noua viziune asupra timpului, această noua regularizare a vieţii, le-a fost impusă forţat săracilor de către stăpânii posesori de ceasuri. Sclavul din fabrică reacţiona trăind în timpul său liber cu o iregularitate haotică ce caracterizează bodegile înecate de gin ale industrialismului secolului al XIX-lea. Oamenii îşi căutau refugiul în lumea atemporală a băuturii sau a inspiraţiei Metodiste. Însă treptat ideea de regularitate s-a adâncit printre muncitori. Religia şi morala secolului al XIX-lea au contribuit la proclamarea păcatului de a „pierde timpul”. Introducerea ceasurilor produse în masa în anii 1850 a răspândit conştiinţa timpului pentru cei ce anterior abia reacţionau la stimulul deşteptătorului sau a fluierului din fabrică. În biserici şi în şcoli, în birouri şi în ateliere, punctualitatea era prezentată ca fiind cea mai mare dintre virtuţi.

Din această dependenţă slugarnică faţă de timpul mecanic, care s-a răspândit înşelătoare în fiecare clasă socială în timpul secolului al XIX-lea, s-a născut înregimentarea demoralizatoare a vieţii ce caracterizează munca din fabricile de azi. Cel care nu se conformează va trebui să facă faţă dezaprobării societăţii şi mizeriei pe plan economic. Dacă întârzie la fabrică, muncitorul îşi va pierde slujba, sau chiar va ajunge la închisoare în ziua de azi (*1944-în timpul introducerii programului de război). Mesele pe fugă, dimineţile şi serile pierdute în trenuri şi autobuze, constrângerea de a munci conform unor orare, toate contribuie la probleme digestive şi nervoase, la distrugerea sănătăţii şi scurtarea vieţii.

Nici înşelătoria financiară a regularităţii nu duce pe termen lung la eficienţă mai mare. Într-adevăr, calitatea produsului este de obicei mult mai slabă pentru că patronul, ce priveşte timpul ca pe o marfă pentru care trebuie să plătească îl forţează pe operator să menţină o asemenea viteză, încât munca lui va fi în mod sigur de mântuială. Criteriul devine cantitatea în locul calităţii, plăcerea este îndepărtată din muncă, iar muncitorul la rândul său, urmăreşte ceasul, preocupat doar de vremea în care va putea evada în puţinul şi monotonul timp liber ce caracterizează societatea industrializată, ajungând să îşi „omoare timpul” îndopându-se cu atât divertisment mecanizat şi programat (cinema, radio, ziare) cât îi permite salariul şi oboseala. Numai dacă îşi asumă riscurile unei vieţi în voia sorţii sau dacă se bazează pe inteligenţa sa, un om fără bani ar putea să evite să trăiască ca un sclav al ceasului.

Problema ceasului este în general, similară cu cea a oricărei maşinării. Timpul mecanic este folosit ca un mijloc de coordonare a activităţilor într-o societate cu un grad ridicat de dezvoltare, aşa cum o maşinărie este folosită ca un mijloc de a reduce munca inutilă la minim. Amândouă sunt valoroase pentru contribuţia pe care o aduc la funcţionarea societăţii, şi ar trebui folosite în scopul de a-i ajuta pe oameni să coopereze în mod eficient, şi să elimine truda monotonă şi confuzia socială. Dar nici nu ar trebui să domine vieţile oamenilor aşa cum o fac acum.

În prezent funcţionarea ceasului dictează tempo-ul vieţii oamenilor - ei au devenit servitorii conceptului de timp, pe care chiar ei l-au creat, şi de care sunt înfricoşaţi, precum Frankenstein de propriul monstru. Într-o societate liberă şi sănătoasă o asemenea dominare a funcţiilor omului de către ceas ori altă maşinărie nu ar intra în discuţie. Dominarea omului de către propria creaţie este chiar mai ridicolă decât dominarea omului de către om. Timpul mecanic îşi va redobândi adevărata funcţie, aceea de mijloc de coordonare si referinţă, iar oamenii se vor întoarce la o vedere echilibrată a vieţii eliberate de venerarea ceasului. Libertatea absolută implică eliberarea de tirania abstracţiilor, atât cât şi de conducătorii umani.